Intr-o vara, am jucat 3 finale. Toate 3 pierdute dramatic. Daca cele cu Franta U19 nu erau neaparat prioritare, OFC Champions League era o necesitate.
In grupe, ne-am calificat dupa primele 2 meciuri, iar infrangerea cu Auckland City nu a mai contat – un meci echilibrat, castigat de neo-zeelandezi la limita.

In semifinale jucam contra fijienilor de la Ba. Meciul tur incepe cum nu se poate mai prost: Delaygue este eliminat in minutul 16, iar Ba deschide scorul in minutul 23. Desi egalam inainte de pauza, primim iar gol in minutul 64, iar omul in plus si-a spus cuvantul.

In retur insa am atacat cu tot ce am avut mai bun. Desi la pauza era inca 0-0, ne-am descatusat si am invins cu 4-0 (5-2 general), iar in finala, asa cum era de asteptat, ne reintalnim cu Auckland City.

Finala se joaca in Tahiti, chiar la noi acasa. Incepem cu un gol primit in minutul 8, dar reusim egalarea imediat dupa pauza. Ambele echipe au atacat, ocazii de ambele parti, dar nimeni nu a mai reusit sa inscrie pana la finalul prelungirilor.
Acolo, se intampla ceva ce nu ne dorim. Primii 2 executanti ai nostri rateaza, iar Auckland ne executa fara emotii. Prima finala de OFC Champions League, pierduta.

Iar acum vine intrebarea, mai continuam la AS Pirae?
Mai am contract doar pe un an, dar tot pe un an mai au si cei mai importanti jucatori din lot. OFC Champions League incepe in august, cand contractele expira – daca cu al meu nu s-ar pune problema prelungirii daca as vrea, nu la fel se poate spune de contractele lui Dominguez si Vallejos, despre care stim deja ca vor sa plece.
Apoi, ar mai fi obiectivul OFC Pro League. Chiar daca reusim la anul sa luam Champions League cu Pirae, acestia nu pot juca in OFC Pro League, asadar va trebui sa „vanam” unul dintre cele 5 posturi de la echipele pe care le putem conduce acolo – 4 dintre ele pot juca si in OFC Pro League, si in OFC Champions League.
Din acestea 4, 2 au mers slab in ultimul sezon – Hekari United din Papua Noua Guinee si Suva, din Fiji.
Am facut treaba buna la AS Pirae. 5 trofee, un campionat fara infrangere si o finala de Champions League. Dar oare este momentul sa vanam deja un post unde sa construim un singur proiect, atat pentru Champions League cat si pentru Pro League?