Zilele trecute îmi recomanda cineva o carieră mișto în Franța și conincidența face că mi-a apărut această poză cu Ajaccio.

Pe lângă situația legată de președintele clubului, m-a șocat și faptul că, spre rușinea mea, nu știam ce s-a ales de această echipă.

Iată cum echipa la care au jucat nume precum Adi Mutu sau Ochoa acum a ajuns să joace tocmai în liga a 7-a din Franța. Nu a doua, nu a treia sau a patra. A 7-a.

În cazul în care găsești un activator pentru liga a 7-a franceză, ai o misiune grea, dar extrem de intersantă, aceea de a readuce pe Ajaccio în prima ligă. Și nu va fi ușor. Trebuie să îți depășești rivalii de la Gazellec Ajaccio, aflați în liga a 5-a: acum ei râd, fiind cu 2 ligi peste tine. Apoi…în Ligue 2, te așteaptă rivala de moarte, Bastia. O salvare în care nu doar trofeele sunt importante, ci și să ajungi din nou peste rivalele tale.

Alte potențiale save-uri în Franța

Dacă nu ai găsit încă activatorul potrivit pentru a readuce gloria la Ajaccio, iată alte idei de salvări pentru Franța:

1. Lyon

Cea mai ușoară alegere din listă, aparent. Un nume mare ce la un moment dat a câștigat 7 campionate la rând. Acum însă să nu uităm că datoriile imense au fost aproape să o trimită în liga secundă. Misiunea ta este dificilă din cauza problemelor financiare, dar poți încerca să te bazezi pe academia din care, odată, se lansa un oarecare Karim Benzema.

2. Bordeaux

Poate cea mai populară salvare din Franța pentru amatorii de senzații tari. Formația la care au jucat nume precum Christophe Dugarry, Marouane Chamakh, Jules Koundé și chiar Zinedine Zidane a fost retrogradată în liga a 4a, pierzându-și statutul de echipă profesionistă. Misiunea ta este să readuci Bordeaux în prima ligă și să lupți pentru cel de-al 7-lea titlu de campioană.

3. Reims

În prezent, Real Madrid este regina europei cu 15 Ligi ale Campionilor – o performanță unică. Istoria însă putea fi altfel acum, pentru că în primele 2 finale, madrilenii au întâlnit pe Stade de Reims, pe care au învins-o de fiecare dată.

Cum era fotbalul azi dacă Reims ar fi câstigat cele două finale? Nu vom afla niciodată.

Ce putem însă să aflăm este dacă Reims poate să își ia revanșa. Obiectivele tale sunt să revii în prima ligă, apoi în Liga Campionilor să cucerești trofeul. Dacă bați Real Madrid, mai ales într-o finală, satisfacția va fi și mai mare. Iar dacă te țin nervii..încearcă să îi depășești la numărul de trofee.

4.Cupa Franței

L-as nominaliza ca unul dintre cele mai dificile challenge-uri din Football Manager, pe care îl am în plan pentru mai târziu. După nume pare simplu, dar nu ai auzit încă detaliile.

Imperiul colonial francez are mai multe insule și țări exotice în componență. Tahiti, Guineea Franceză Martinica, Noua Caledonie, etc.

Toate aceste țări au cupa lor proprie…iar câștigătoarea ei primește pe lângă trofeu șansa de a se lupta cu echipele din Franța în următoarea Cupă a Franței. Iată cum o insulă din Oceania poate să ajungă la Paris – misiunea este însă mai grea decât să câștigi Liga Campionilor în Oceania.

Recomandare de echipă: AS Pirae (Tahiti)

Una dintre cele mai titrate echipe din Tahiti. Facilitatăți mai bune decât alte echipe. Misiunea este dublă: să devii cea mai puternică echipă din Oceania, depășind pe cele din Noua Zeelandă, dar și să reușești imposibilul și să câștigi Cupa Franței. Totul face parte din plan: cum finanțele sunt scăzute în acea parte a lumii, câștigarea Ligii Campionilor Oceaniei și participarea la Campionatul Mondial al Cluburilor sunt obligatorii pentru a putea obține bani cu care să le poți ține piept granzilor din…pentru început Ajaccio, Le mans sau Cannes. De Paris și Lyon vorbim mai încolo.

2 thoughts on “FM 26 CHALLENGES IN FRANCE”
  1. Un challenge misto poate sa fie si cu Paris Fc. Sa incerci sa devi echipa fanion a parisului. Chiar daca ai bani multo nu este usor sa te bati cu Psg.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *